Stai toată ziua aşezat? Rişti să te-apuce pandaliile – la propriu!

Statul la birou toată ziua sau petrecerea multor ore în fața televizorului pot dăuna creierului într-un mod care se știe că poate crește riscul de demență, potrivit unui nou studiu.

Deși știința a demonstrat de ceva vreme că un comportament sedentar este dăunător pentru sănătatea fizică, crescând riscul producerii de boli de inimă, diabet și moarte timpurie, acesta este primul studiu care arată că sedentarismul ar putea influența negativ și sănătatea mintală.

Oamenii de știință de la Universitatea din California au recrutat 35 de persoane cu vârste între 45 și 65 de ani pe care le-au întrebat câte ore pe zi au petrecut stând pe scaun în săptămâna anterioară. Fiecare a fost supus apoi la o scanare cerebrală pentru a vedea în special o zonă cunoscută ca lobul temporal medial, care este crucială pentru formarea de noi amintiri.

Aceștia au descoperit că oamenii care au spus că au stat mai mult jos aveau structuri mai subțiri ale creierului. Deși cercetătorii spun că nu pot afirma cu siguranță că comportamentul sedentar este responsabil pentru subțiere, ei lansează acum studii pe termen lung pentru a afla dacă legătura este cauzală.
Subțierea lobului temporal medial poate fi un semn precoce al declinului cognitiv și al demenței la adulții de vârstă mijlocie și cei mai în vârstă.

Cercetătorii spun că mișcarea ar putea fi o modalitate bună de a preveni demența dată de boala Alzheimer.
(sursa)