La ce să te aştepti când adopţi dieta vegană chiar şi pentru o lună- prima parte

Medicii gastroenterologi afirmă că acest tip de alimentaţie aduce beneficii pentru sănătate: reduce riscul apariţiei bolilor cronice și o posibilă pierdere în greutate. Dar înainte să spui adio fripturilor la grătar, brânzei telemea cu roşii şi a unei porţii de lapte, brînză şi smântână, nu mai bine citeşti tu rândurile de mai jos? Pentru că nu este deloc uşor să adopţi acest tip de dietă. Dieta vegană este restrictivă și poate fi dificil de urmat pentru persoanele care sunt obişnuite să consume în mod regulat produse de origine animală.

Aşadar, merită provocarea? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ştiţi că cel mai greu este în primele 30 de zile de tranziţie. Site-ul Health.com a vorbit cu nutriționiști, medici, si cu veganii (cei care au ţinut această dietă de zeci de ani, dar şi cu proaspeţi adepţi) pentru a afla ce se întâmplă atunci când alegi să ai acest tip de alimentaţie.
shutterstock_380067835

1. Pierzi sau câştigi în…greutate. Multe persoane sunt surprinse de faptul că slăbesc extrem de repede adoptând alimentaţia pe bază de vegetale. Dar este un lucru parţial, deoarece multe plante conțin proteine vegetale,însă e adevărat că se regăsesc într-o proporție mai mică decât în carne, de exemplu, dar totuși să nu le ignorăm. Un alt motiv pentru care pierzi ușor în greutate este și acela că nu este întotdeauna cel mai la îndemână să mănânci rapid, meniuri vegane, e chiar frustrant mai ales când nu ești la tine acasă, așadar efectul secundar este acela că elimini din minte gustările. Dar dacă optați pentru junk food vegan sau excesiv de mulți carbohidrați în detrimentul cărnii sau produselor lactate, sunt șanse destul de mari să vă îngrășați. Așadar, echilibrul este cheia!

2. Balonări, gaze abdominale și alte astfel de situații. “Cu timpul va fi mai bine”, ne asigură medicii doar că ”în primele zile ale dietei să vă așteptați la gaze și balonări abdominale, dar pe măsură ce corpul tău se adaptează cu fibrele pe care le consumi, situația se va îmbunătăți considerabil. Deoarece aportul de fibre și microbiotele intestinului se va schimba, este posibil să observați o modificare a mișcărilor intestinale. De asemenea, dacă a existat o intoleranță la lactoză, eliminarea laptelui va reduce balanarea și disconfortul.”

Chef
Bucur ingrediente 200x75

3. Gătitul se transformă…până dispare de tot: În timp ce unii descoperă noi metode de a prepara masa și se bucura nespuns că au scăpat de gătit, alții, cel puțin în primele zile, la vederea cinei, sunt total uimiți: “La primele cine, la vederea farfuriei mă întrebam ce naiba voi mânca în seara aceea, dar după câteva combinații nereușite, mi-am dat seama ce anume îmi place și ce nu, și totul a devenit mult mai plăcut. Cheia este să găsești cinci sau șase rețete pe care le poți prepara cu ușurință și care să îți și placă. Mai greu este când doar tu din întreaga familie adopți veganismul și restul nu, pentru că gătitul diferențiat devine o corvoadă”, spune un triatlonist amator, fost vegan timp de patru ani.

sursa