Combinaţii de salate cu cartofi noi

E leguma momentului – și, inutil de precizat, o cam iubim cu toții. Deși nu îi încadrăm cultural ca fructe (nici nu sunt, de altfel), cum sunt căpșunile sau cireșele, cartofii noi provoacă, la apariția lor, aceeași bucurie ca gustarea unui fruct proaspăt de sezon. Ei marchează sfârșitul primăverii în dietă, sunt delicioși oricum i-ai prepara, plini de lucruri bune și – iată – perfecți în salate.

Iar aici nu ne referim la clasica salată orientală, pe care o poți face cu orice tip de cartof – nici la tot atât de clasica salată de boeuf. Iată câteva combinații mai inedite în care transformi o garnitură de cartofi într-o salată consistentă și delicioasă și, implicit, într-un fel de mâncare de sine stătător.

Sunt trei feluri în care poți folosi cartofii într-o salată – copți, fierți în coajă și, dacă nu ții enorm la dietă, prăjiți în baie de ulei. Dacă alegi prăjirea, lasă-i bine la scurs înainte să-i pui în salată, pentru că oricum vei folosi ulei extravirgin de măsline, netrecut prin prăjire.

Cartofi noi cu rucola, piept de pui la grătar și roșii cherry

Green_Gourmet_Rucola

Cartofii noi se coc în coajă la cuptor (50 min la 180 de grade)
Puiul trebuie să fie ușor picant, făcut la grătar sau la cuptor
O mână de roșii cherry care se taie în jumătăți
O legătură de pătrunjel proaspăt, tocată
Pentru dressing, uleiul de măsline extravirgin, apoi dressing Balsamico de la tokaj – sau oțet balsamic, sare și piper după gust.

Cartofi noi cu fasole verde și măsline, pe pat de spănăcel

Green_Gourmet_Spanacel

Cartofii noi se gătesc la aburi (la fel și fasolea verde păstăi – iar dacă e din conservă, se trag păstăile 5 minute în ulei cu doi căței de usturoi aruncați în prealabil în tigaie)
Roșiile cherry se taie jumătăți
O mână de măslinele (de preferință negre, ușor sărate, fără sâmburi)
O ceapă roșie mică, feliată Julienne, foarte subțire
Dressingul se face cu ulei de măsline, busuioc (proaspăt, sau dacă aveți pesto prin casă) și o jumătate de cățel de usturoi, tăiat foarte mărunt. Nici nu vă trebuie mai mult!

Cartofi noi cu salată Eisberg, fasole verde, broccoli și smântână.

Green_Picninc_Eisberg_B

E practic versiunea mai simplă a unui gratin de cartofi.
Cartofii noi se gătesc la abur – sau se prăjesc în baie de ulei și se lasă la scurs
Fasolea verde, ca mai sus – făcută la abur și rumenită un pic la tigaie cu usturoi
Semințe de pin și cimbru (de preferință proaspăt)

Dressingul se face cu ulei de măsline, smântână grasă și jumătate dintr-un plic de dressing cu oțel de mere de la Tokaj. Plus, desigur, sare și piper după gust.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citeste mai mult